Clasa a 6 a Sfintii Imparati Constantin si Elena

Imperiul Roman ia ființă în anul 31 î.Hr. El se intinde pe o suprafață foarte mare ocupând foarte multe țări după cum puteți vedea în această hartă.

Când Iisus a venit în lume, Israelul – țara în care El S-a născut era sub ocupație romană.

Timp de 300 de ani, la conducerea imperiului au fost în general, oameni necredincioși. Ei credeau în zei, statui sau se credeau ei înșiși dumnezei. Cei care nu credeau la fel ca ei erau forțați să renunțe și pedepsiți, în cazul în care ei nu doreau. Să vă dau câteva exemple: Nero, Deciu, Diocletian, ...

Creștinii spuneam că au fost prigoniți în Imperiul Roman până la venirea lui Constantin cel Mare pe tron. Chinurile erau multe, care mai de care mai groznice și mai dureroase. Exemple: răstigniri- pentru cei care nu erau cetățeni romani, zdrobirea picioarelor, arderea cu fierul roșu, vânzarea oamenilor ca sclavi pentru datorii, lupte de gladiatori, decapitări, bătăi și închisori. Însă, se întâmplau și mari minuni. Deseori, pe parcursul nopților, creștinii care nu renunțau la credința lor se vindecau. Nu cunoaștem numărul martirilor sau mucenicilor, doar Dumnezeu știe, noi știm doar că, au fost foarte mulți. În calendar sunt trecuți în fiecare zi cel puțin 1-2 martiri. De obicei, sunt căte 50, 100, 500, chiar mii pomeniți într-o singură zi.

Sf. Constantin cel Mare (272 – 337) - 55 de ani

Profesorul arată imagini cu icoane și statui ale acestui împărat creștin.

În data de 27 februarie 272 sau 273, s-a născut un băiat, Constantin (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus) în orașul Niš, în Serbia. E fiul generalului roman Constantius Chlorus şi al primei sale soţii, Sfânta Elena (248 - 329)(81 ani), fiica unui hangiu, în vârstă de numai 16 ani la acea vreme. Soțul său o va părasi pe Elena în jurul anului 292, pentru a se recăsători cu Flavia Maximiana Theodora, fiica împăratului roman din Apus.

DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU

La Podul Vulturului, într-un război contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte.

Bate monedă de 6,83 g de aur cu însemnele creștine (monograma) creştină.

• avers: Cap, spre dreapta, poartă drept diademă trei benzi de perle, ochii ridicați la cer;

• revers: circular, inscripția GLORIA CONSTANTINI AVG; în centru, spre dreapta, în picioare, Constantin ține transversal o lance, în mâna dreaptă și un trofeu peste umărul stâng, iar doi captivi la picioarele lui; jos, în exergă, inscripția SMTS, marcă a monetăriei din Salonic, anul 327.

Profesorul arată imagini cu monede din timpul Sfantului Constantin cel Mare.

Printre principalele reforme facute de el amintim:

-numește duminica - zi liberă în tot imperiul (în ziua de odihnă sărbătoarea săptămânală a creştinilor, soldaţii asistau la slujbele bisericii);

- numește creștini în funcții înalte ale statului, în detrimetriul păgânilor;

- adoptă legi noi;

- convoacă o mare ședință= sinodului I ecumenic, la Niceea din anul 325 pentru a fixa în scris adevărurile de credință și pentru a asigura unitatea creștinismului, unde au participat Sfântul Nicolae și Sfântul Spiridon;

- înființează o nouă capitală pe locul unei vechi cetăți trace (Bizanț) cu numele Constantinopol, o nouă Romă. Aceasta este Istambulul, capitala Turciei de azi

- a întărit orasul Constantinopol cu puternice ziduri de apărare, pe care, l-a facut de necucerit, timp de 1100 ani

- a construit biserici si monumete (Biserica Sfintilor 12 apostoli, Biserica Sfantului Mormant, Arcul de Triumf).

Profesorul arata imagini cu aceste monumente

Sfântul Împărat Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Cezareea și a fost înmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Sfânta Împărăteasă Elena (248 - 329) – 81 ani

- educă încă de mic pe fiul ei Constantin în spirit creștin;

- acordă sprijin celor necăjiti și neputiincioși;

- îl sprijină și îl încurajează pe fiul său, Constantin, în faptele sale adresate creștinilor;

- începe acțiuni de căutare a Sfintei Cruci, pe care, a fost răstignit Mântuitorul nostru Hristos, pe muntele Golgota;

- oferă mult sprijin pentru construirea sau repararea bisericilor la Ierusalim, Antiohia, Nicomidia, Roma, Constantinopol, etc.

Schiţa tablei

Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena

Sf. Constantin cel Mare (272 – 337) - 55 de ani

-        fiul generalului roman Constantius Chlorus şi al

Sf. Elena (248 - 329) – 81 ani

Sf. Constantin cel Mare

-        într-un război contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă

-        Bate monedă de aur cu însemnele creștine

-        numește duminica zi liberă în tot imperiul);

-        numește creștini în funcții înalte ale statului;

-        adoptă legi noi;

-        convoacă Sinodul I ecumenic, la Niceea din anul 325 unde au participat Sfântul Nicolae și Sfântul Spiridon;

-        înființează o nouă capitală pe locul unei vechi cetăți trace (Bizanț) cu numele Constantinopo. Aceasta este Istambulul, capitala Turciei de azi

-        a întărit orasul Constantinopol cu puternice ziduri de apărare, pe care, l-a facut de necucerit, timp de 1100 ani

-        a construit biserici si monumete (Biserica Sfintilor 12 apostoli, Biserica Sfantului Mormant, Arcul de Triumf).

-        Sfântul Constantin a fost botezat pe patul de moarte de episcopul Eusebiu de Cezareea

-        a fost înmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Sf. Elena

-        educă încă de mic pe fiul ei Constantin în spirit creștin;

-        acordă sprijin celor necăjiti și neputiincioși;

-        îl sprijină și îl încurajează pe fiul său, Constantin;

-        începe acțiuni de căutare a Sfintei Cruci;

-        oferă mult sprijin pentru construirea sau repararea bisericilor la Ierusalim, Antiohia, Nicomidia, Roma, Constantinopol, etc.

Tot de mai sus puteti descarca in format word de aici: 6 Constantin si Elena
iar aici aveti o prezentare Power Point pe care am folosit-o pentru inspectia de definitivat:

constantin si elena

Read more »

Posted in: Biserica în primele veacuri creştine clasa a 6 a,Clasa a 6 a,Sfintii Imparati Constantin si Elena

Cautăm profesori colaboratori pentru blogul Didactica Ortodoxa

Cuvant de prezentare

Ma numesc Iordachescu Constantin, profesor la Colegiul National Mihai Viteazul din Bucuresti. Sunt initiatorul si moderatorul acestui blog. Fac invitatie tuturor profesorilor de religie ortodoxa sa devina autori in cadrul acestui blog pentru a dezvolta astfel o sursa foarte utila de material didactic pentru toti colegii nostri dar si pentru noi insine. Vreau sa impartasim prin intermediul acestui blog din experienta noastra didactica si celorlalti profesori. Cei care doresc sa devina autori, vor trebui sa trimita o cerere de aderare la adresa profuconstantin@yahoo.com in care sa specifice Nume, Prenume, Nr. de telefon, Localitate si Scoala unde preda.  Tot acum, dar se poate si mai tarziu vom avea nevoie si de datele de mai jos:

Cine posteaza?

Posteaza doar profesori de religie. In acest sens, va rugam sa ne trimiteti urmatoarele informatii:

-       Educatie si formare

-       Experienta profesionala

-       cateva poze din care una simpla a d-voastra si cateva poze impreuna cu elevii d-voastra

-       date de contact: adresa de mail si adresa contului de facebook

-       adresa blogului/site-ului personal daca detineti unul.

-       un motto preferat

Toate aceste date vor fi postate pe blog si vor fi adaugate la sectiunea  AUTORI.

Cum se posteaza?

1.    A se urmari prezentarea video de mai jos:

2.    Puteti posta fie o schita a lectiei insotita neaparat de materiale folositoare (imagini cu rezolutie mare, harti, video) dar si de cateva directive.  De exemplu, daca postati o fisa de lucru pentru clasa a IIIa, dati si cateva directive cum abordati fisa respectiva. De asemenea, puteti posta si povesti pentru copii pe care le veti citi in cadrul orei. Preferabil insa ar fi sa postati intregul demers didactic pe care il scontati, sau intregul discurs.

3. Daca considerati ca nu aveti timp sa faceti dumneavoastra postarile, imi puteti trimite materialele didactice la adresa de mail profuconstantin@yahoo.com si le voi posta eu in numele dumneavoastra.

VA RUGAM DACA AVETI UN BLOG/SITE PERSONAL SA ADAUGATI LINK CATRE ACEST BLOG.

Linkul este urmatorul: http://didacticaortodoxa.blogspot.ro/

Bannerul este acesta:

Read more »

Posted in: Dezvoltare blog Didactica Ortodoxa,Invitatie,Profesori colaboratori

Cum se fac postarile pe un blog marca "blogger"

Va rugam sa vizionati acest filmulet de prezentare:

Read more »

Posted in: Blogger,Cum postam

Clasa a 9 a - Grecia antica

ZEITATI ANTICE

Zeus (greaca veche: Ζεύς, Zeus, greaca modernă: Δίας, Dias) este "Tatăl zeilor și oamenilor" (πατὴρ ἀνδρῶν τε θεῶν τε, patḕr andrōn te theōn te) și conducătorul zeilor de pe Muntele Olimp. El este zeul cerului și fulgerelor în mitologia greacă. Omologul său roman este Jupiter, omologul hindus este Indra și omologul etrusc este Tinia.

El făcea parte din prima generație divină. Era cel mai mic dintre fiii lui Cronos și ai Rheei. Rheea, ca să-l scape de urgia tatălui său, care-și înghițea rând pe rând copiii de îndată ce se nășteau, i-a oferit soțului ei o piatră în locul pruncului (Cronos nu avea vederea bună). Rhea l-a ascuns pe Zeus în Creta, unde a fost îngrijit de către două nimfe, Adrasteia și Ida. Acestea îl hrăneau cu lapte de la capra Amaltheia și cu ambrozie. Cureții (apărătorii lui Zeus) îl protejau pe micul zeu și făceau zgomot cu armele când acesta plângea, ca nu cumva să-l audă Cronos. Când a crescut mare, Zeus a pus la cale, cu ajutorul Gheei și al Metisei, detronarea tatălui său. După ce l-a otrăvit pe Cronos, făcându-l să-și verse înapoi copiii înghițiți, Zeus, împreună cu frații săi acum reîntorși la viață, i-au declarat război lui Cronos.

În ajutorul acestuia au sosit însă frații lui Cronos, titanii. Însă ciclopii și hecatonheirii (uriași cu o sută de brațe) erau de partea lui Zeus. Lupta a durat zece ani și a luat sfârșit cu victoria olimpienilor. Zeus a devenit stăpânul întregului Univers. El a dăruit Lumea subpământeană fratelui său Hades, iar Marea lui Poseidon, păstrându-și pentru sine Pământul. Până să dobândească pacea, a avut de înfruntat însă noi vrăjmași, de data aceasta pe giganții asmuțiți împotriva sa de către Gheea, care a născut un monstru înfricoșător, Typhon, cu o sută de capete de balaur. Lupta cu Typhon a fost cea mai grea dar, în cele din urmă, Zeus a ieșit din nou și definitiv biruitor, azvârlindu-l pe monstru în Tartar. Însă și de acolo îi mai amenința pe zeii olimpieni. El dezlănțuie furtunile și vulcanii. Împreună cu Echidna, jumătate femeie și jumătate șarpe, el dădu naștere lui Orthos, un dulău fioros cu trei capete, lui Cerber, câinele iadului si pe Hidra din Lerna.

În legendă se spune că Prometeu a creat oamenii.Zeus a încercat să-i supună și i-a obligat să le aducă jertfă.Oamenii l-au păcălit și batjocorit oferindu-i doar oase și grăsime de taur.Drept pedeapsă, a izbucnit o iarnă năprasnică. Într-o noapte, Prometeu furase focul din vatra zeului Hefaistos pentru a-l duce oamenilor pe pământ. Când Zeus a aflat că titanul Prometeu îi furase focul, a hotărât să-l pedepsească greu pe creatorul oamenilor.

L-a chemat pe fierar, pe Hefaistos, și i-a poruncit să facă din apă și țărână, o fată, ființă muritoare, dar să aibă chip de zeiță. Zeus o numi Pandora, apoi îi dărui o cutie de aramă și îi spuse să o dăruiască bărbatului cu care se va căsători. Zeița Afrodita îi dărui fetei puterea de a sădi iubirea în inima bărbaților. Apoi, zeul Hermes a condus-o pe pământ. Eros, fiul Afroditei,îl ținti pe Epimeteu,fratele lui Prometeu,în inimă.Epimeteu,amețit de dragoste,o zări pe Pandora,și o ceru de soție.Fratele lui Prometeu deschise cutia. Atunci,mii de boli,rele și nenorociri se răspândiseră pe pământ.Așa se răzbunase Zeus pe pământeni. Prometeu, văzând fapta, îl înfruntase din nou pe Zeus. Zeul Olimpului se înfuriase atât de tare, încăt l-a chemat pe Hefaistos, cu niște cătușe tari și niște lanțuri grele. A mai adus și un piron mare și gros. L-a chemat pe Hermes și i-a spus să-l lege pe zeul Prometeu de o stâncă cu lanțurile, să-i pună cătușele grele și să-i înfigă pironul gros în piept. Zeus a trimis pe vulturul lui de încredere, să-i sfâșie în fiecare zi, ficatul,care de fiecare dată creștea la loc. Așa rămase Prometeu atârnat de stânca ascuțită vreme de mult timp. Prometeu strigase către Zeus că oamenii vor viețui vreme de mii și mii de ani, însă el, Zeus, va pieri.

Zeus a coborât pe pământ împreună cu Hermes să observe comportamentul oamenilor.S-a deghizat într-un bătrân sărman și necăjit și a plecat în Arcadia.S-a cazat în palatul regelui Licaon care ura zeii.Și i-a oferitîn batjocură carnea unui rob ucis.Ba chiar încerca să-l ucidă într-o noapte.Zeus fiind furios,l-a transformat pe rege într-un lup și a incendiat cu fulgerele sale tot palatul din temelii. Altă dată,tot deghizat într-un bătrânel,însoțit de Hermes,a călătorit spre Frigia.Nefiind primiți în nicio casă,Zeus se înfuriase din cauza locuitorilor care nu erau ospitalieri deloc.Dar Filemon și Baucis,doi bătrânei,i-au găzduit în umila lor locuință și le-au oferit de mâncare.Pentru buna găzduire,Zeus i-a cruțat pe cei doi.Satul plin de locuitorii cei aroganți și neospitalieri a fost prefăcut într-un lac. Mâniat pe mândria și aroganța oamenilor,Zeus a hotărât să-i distrugă.După ce a distrus două orașe printr-o ploaie de foc (pentru că locuitorii acelor orașe practicau canibalismul ,nu i-a găzduit bine pe el și pe Hermes și nu respectau zeii), Zeus a hotarat sa distruga întreaga omenire printr-un potop.Potopul a durat 9 zile și 9 nopți și a inundat întreg Pământul,ucigând orice ființă.Dar în urma potopului au supraviețuit cu ajutorul arcei un cuplu:Deucalion și soția sa.După potop,aceștia au recreat oamenii și animalele. De atunci, oamenii se supun zeilor olimpieni, construindu-le temple și oferindu-le jertfe și practicând ceremonii în onoarea lor.

Afrodita (în greaca veche: Ἀφροδίτη) - zeița frumuseții și a iubirii.

Potrivit legendei, s-a născut în Cipru. „Stâncile Afroditei” se găsesc pe țărmul sudic al insulei, pe locul unde - potrivit mitologiei grecești - a căzut în apa mării înspumate organul genital al zeului Uranus, amputat de fiul său, Cronos. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeița dragostei Afrodita / Venus. Legenda constituie tema mai multor tablouri pictate de artiști renumiți. Atticienii credeau în două Afrodite: cea care s-a născut din Uranus era numită Afrodita Urania,iar cea din Zeus Afrodita Pandamos.

Deși zeiță a frumuseții, Afrodita este căsătorită cu zeul șchiop, hidosul Hefaistos, care era și fierarul zeilor. În privința nașterii ei există două variante: prima ar fi că este fiica lui Zeus și a Dionei, cealaltă spune că s-a născut din spuma mării. Cu toate că este căsătorită cu Hefaistos, a fost iubită de zeii Ares, zeul războiului, Dionysos, Hermes și Poseidon, precum și de muritorii de Anchises și Adonis.

A avut mai mulți copii: cu zeul Hermes pe Eros, cu Ares pe Anteros și pe Harmonia, cu muritorul Anchises pe Aeneas (personajul principal din epopeea virgiliană Eneida) etc.

În legătură cu farmecul și puterea Afroditei circulau numeroase legende: un episod cunoscut este infidelitatea ei față de Hefaistos care, descoperind prin surprindere legătura ei cu Ares, a chemat toți zeii Olimpului drept martori.

Un alt episod celebru este judecata lui Paris: Zeus a poruncit ca mărul de aur aruncat de Eris, zeița vrăjbei, și revendicat în egală măsură de Hera, Atena și Afrodita, să fie acordat de un muritor, Paris, celei pe care o va socoti el mai frumoasă. Cele trei zeițe s-au înfățișat înaintea lui Paris pe muntele Ida și au început să-și laude farmecele, promițându-i fiecare câte un dar. Cucerit de frumusețea Afroditei și de darul făgăduit de ea - acela de a o lua de soție pe cea mai frumoasă muritoare, pe Elena, fiica regelui Spartei și soția lui Menelau - Paris i-a dat ei mărul.

Alegerea Afroditei și răpirea Elenei au constituit originea războiului troian. În cursul acestui război, în care rivalele ei, Hera și Atena, au sprijinit tabăra adversă, Afrodita i-a ajutat în mod constant pe troieni, în special pe Paris și pe Aeneas. Ea a fost rănită în luptă de către grecul Diomede. Dacă nu a putut împiedica moartea lui Paris și distrugerea Troiei, în schimb, salvarea lui Aeneas se datorează Afroditei, care l-a ajutat să ajungă pe țărmurile Italiei. Tot datorită acestui fapt, zeița era socotită, sub numele de Venus, drept divinitate protectoare a Romei.

Afrodita avea sanctuare celebre la Paphos, Cnidos, Delos, Sicyon etc. Cultul ei era celebrat în întreaga lume helenică, cu precădere în insulele Cipru și Cythera.

Apollo sau Apolo (greacă veche: Ἀπόλλων, Apollōn; latină: Apollō) este, în mitologia greacă și în mitologia romană, zeul zilei, al luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit și Phoebus-Apollo.

Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc unde să poată naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile și nouă nopți de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Artemis.

Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după naștere, Apollo, al cărui arc și ale cărui săgeți deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis șarpele Python, odinioară pus de Hera să o urmărească pe Leto și care ulterior devenise spaima întregului ținut. După aceea, Apollo a înființat acolo propriul său oracol, instaurând totodată și Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea și denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius).

Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepios, inițiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulțumit să vindece, ci a început să-i învie pe cei morți. Acest fapt a atras asupra sa mânia lui Zeus, care l-a omorât cu trăsnetul său.

Îndurerat de pierderea lui și neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgețile lui. Singura vină a acestora era faptul că făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apollo a fost osândit de Zeus să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele lui Admetus.

Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care pe Daphne, Cirene, Marpessa, Cassandra și uneori chiar tineri ca Hyacinthus și Cyparisus. Zeul era înfățișat ca un tânăr frumos și înalt, cu o statură zveltă și impunătoare. Era reprezentat, uneori, cantand la lira. Atributele lui erau multiple: inițial, Apollo era considerat ca o divinitate temută, răzbunătoare, care, justificat sau nu, răspândea molimi sau pedepsea cu săgeți aducătoare de moarte pe oricine îi stătea împotrivă.

Era socotit totodată zeu vindecător, priceput în arta lecuirii, și tatăl lui Asclepios. Avea darul profeției, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era cel de la Delphi. Se spunea că, îndrăgostit fiind de Cassandra, fiica regelui Priam, Apollo ar fi inițiat-o și pe ea în această taină. Mai târziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei și al artelor frumoase. Era înfățișat, în această calitate, înconjurat de muze, pe muntele Parnassus.

Apollo era zeul invocat în călătorii de cei care navigau pe mare, care proteja orașele și noile construcții. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetății Megara, care fusese distrusă. În sfârșit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici și epitetul de Phoebus) și era identificat adesea cu însuși Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii grecești: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc.

Având, așa cum s-a arătat, un rol preponderent în mitologia greacă, Apollo a fost împrumutat de timpuriu și de alte neamuri. Era, de pildă, onorat de vechii etrusci și mai târziu a fost adoptat și de romani. În cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollonares, și tot acolo, pe vremea împăratului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.

Dionis (în greacă Διόνυσος Dionysos) era în mitologia greacă zeul vegetației, al pomiculturii, al vinului, al extazului și fertilității, denumit la romani și Bacchus sau Liber. Era de asemenea poreclit Bromius, la orfici Lyaeus etc. Dionis era una dintre cele mai importante divinități cunoscute în vechime, al cărei cult era răspândit în întreaga lume.

Dionis era fiul lui Zeus cu muritoarea Semele, fiica regelui teban Cadmus și a Harmoniei. Se număra deci din cea de-a doua generație de zei olimpieni. Semele își găsi sfârșitul datorită geloasei Hera, care o determinase să-i ceară lui Zeus să i se arate în ipostaza sa zeiască. Zeus i-a apărut într-adevăr, înconjurat de fulgere și tunete, și i-a cauzat astfel moartea. Zeus a reușit totuși să-și salveze copilul încă nenăscut și l-a cusut în propria lui coapsă, de unde îl zămisli apoi pe Dionis. Astfel, Dionis este cunoscut drept zeul "care s-a născut de două ori". Ca să-și ferească copilul de Hera, Zeus l-a ascuns în casa regelui Athamas și a soției acestuia, Ino. Acolo Dionis a trăit îmbrăcat în haine femeiești pentru a nu fi recunoscut, dar a fost descoperit de Hera și, drept răzbunare, mințile lui Ino și lui Athamas au fost luate. Atunci Zeus îl încredințează pe Dionis prin intermediul lui Hermes nimfelor de la Nisa (vezi și Hyades), mai târziu lui Silen. Ajuns adult, el a luat parte la lupta zeilor cu giganții, în care l-a ucis pe Eurytus cu tirsul său, un toiag încununat de conuri de pin. Conform legendelor, și-a propagat el însuși cultul, ducându-l din Tracia în întreaga lume, ajungând în Egipt, Siria, Frigia și, în sfârșit, în India. Pe muritori, zeul îi învață să cultive vița de vie. În plus, el avea darul de a face să țâșnească din țărână lapte, miere și vin, spulberând cu acestea grijile oamenilor. Față de cei care i s-au împotrivit s-a arătat crud, luându-le mințile, sau transformându-i în delfini. Pe insula Naxos Dionis a găsit-o pe Ariadne, abandonată de către Tezeu, și a luat-o de soție. Se spune despre Dionis că a coborât până la urmă și în Infern ca să-și salveze mama. Hades s-a lăsat înduplecat, astfel încât Dionis a putut să o aducă pe Semele în Olimp. Dionis a reușit să-l aducă în Olimp și pe Hefaistos, fiul infirm cu care se rușina Hera. Însoțitorii lui Dionis erau silenii, satirii și nimfele. Menadele, tiadele și bacantele formau cortegiul adoratoarelor sale, încununate precum zeul însuși cu iederă sau frunze de viță de vie și purtând tirsuri împodobite cu conuri de pin. Acest cortegiu ducea o viață sălbatică, vâna animalele pădurii și le devora crude. Chiar și Dionis lua câteodată înfățișarea unui animal, de cele mai multe ori cea a unui țap sau a unui taur. Eliade îl identifică de aceea pe zeu cu "Străinul din noi înșine, temutele forțe antisociale pe care le dezlănțuie patima divină".

Cultul era originar probabil din Tracia sau din Lydia, dar se răspândise în întreaga lume veche (vezi și originile tracice ale orfismului). Zeul cu numele frigian de Sabazios, dat de greci fiului zeiței trace Bendis, era venerat la traci ca "Eliberatorul" de anotimpul rece. Cu armatele lui Alexandru Macedon cultul acestui zeu a ajuns și în India. Numele de Bacchus, sub care era cunoscut la romani, este de origine lydiană. Romanii l-au numit pe Dionis însă și Liber, probabil în conformitate cu originea sa tracică. Ca eliberator al vieții odată cu venirea primăverii, Dionis era sărbătorit alături de Demetra în misterele din Eleusis, ceea ce a dus în epoca romană la comemorarea nunții lui Liber cu Libera, aceasta fiind reprezentată de Persefona, cea eliberată primăvara din lumea umbrelor.

Atât educația acordată de nimfele din Nisa cât și miturile regilor Lycurgus și Pentheus denotă originea străină a zeului. Serbările date în cinstea lui (dionysia sau bacchanalia) erau foarte populare. În luna februarie se sărbătoreau în Atena Anthesteriile, care durau trei zile și marcau atăt fermentarea vinului nou căt și deschiderea sezonului de navigație. Într-o "Nuntă Sfântă" ("Hieros Gamos"), soția lui arhon basileus se dăruia zeului, care era sărbătorit ca Anthios (Zeul Florilor). Anthesteriile se țineau cu ocazia întoarcerii zeului din Infern și aveau funcția de a alunga spiritele morților din cetate. Leneele din decembrie și ianuarie erau caracterizate de reprezentații teatrale de tip cultic, asemenea micilor și marilor Dionisii, care erau influențate probabil de orfism. Atunci zeul era sărbătorit sub numele de Bromius (Asurzitorul) în cântece și dansuri, adesea cu caracter orgiastic. Din obiceiurile de deghizare și de recitare a ditirambilor a luat ființă tragedia, din procesiunile cu simboluri falice, care celebrau fertilitatea, comedia greacă. Sanctuarul templului de la Delphi era consacrat în timpul iernii lui Dionis și doar vara lui Apollo. Misterele zeului, inițiate de orfici, s-au celebrat în Italia până târziu în epoca imperială.

Informatiile de mai sus le aveti aranjate in pagina word aici: grecia . Aceasta se poate folosi ca si fisa de citit

Mai gasiti materiale si aici:

Lucus_Adela_Sorina_Rezumat_teza_de_doctorat

Mitologia-greacă2

grecia lectie

Principale zeitati grecesti

Schita tablei

Insulele greceşti – locul de naştere al vieţii intelectuale occidentale.

Mitologia greacă

-          Zei creatori

-          Intrigi în Eden

-          Eroi civilizatori

ZEII

-          Capătă însuşiri omeneşti;

-          Acţionează asupra vieţii oamenilor;

-          De multe ori sunt răi, imorali, răzbunători;

-          Au puteri limitate;

-          Nu sunt atotştiutori şi pot fi înşelaţi chiar de oameni;

-          Pot muri;

-          Deşi lacomi de sacrificii, ei nu suportă să vadă cadavre.

MITURILE – nu sunt artistice sau culturale.

Read more »

Posted in: Clasa a 9 a,Grecia antica,Religiile in antichitate,Religiile lumii clasa a 9 a

Clasa a 10 a - Locasurile de cult ale crestinilor

Termenul de BISERICA are doua intelesuri:

1. Acela de adunare a credinciosilor care cred si il marturisesc pe Domnul Iisus Hristos; toti crestinii botezati in numele Sfintei Treimi formeaza Biserica despre care spune Sf. Ap. Pavel ca este trupul lui Hristos.

2. Acela de locas de inchinare in care credinciosii se aduna pentru a se ruga lui Dumnezeu si unde se savarsesc sfintele slujbe.

In Vechiul Testament patriarhii ridicau altare peste care turnau untdelemn ca semn de sfintire. Proorocul Moise a ridicat Cortul Marturiei in care se pastra Sfantul Chivot si Tablele Legii.

Imparatii David si Solomon, fiul sau au ridicat Templul din Ierusalim in care S-a rugat Insusi Mantuitorul Hristos. Mantuitorul obisnuia sa se roage si sa predice si in sinagogile evreiesti.

Dupa Inviere, crestinii se adunau spre a savarsi Sfanta Liturghie in case particulare. In primele doua secole, crestinii si-au ridicat locasuri proprii de inchinare, insa datorita persecutiilor multe dintre ele au fost distruse. Primul care a dezlănţuit persecuţiile a fost împăratul Deciu, în jurul anului 250. Apoi a urmat Valerian, Galerius, Aurelian ş.a.m.d. In timpul acestor persecutii cu siguranta au fost distruse si cartile de cult folosite in acele perioade dar si multe documente. De aceea, crestinii se adunau pentru savarsirea Sfintei Liturghii in pesteri si catacombe unde erau inmormantati martirii/mucenicii. Astfel, altarele crestinilor erau mormintele martirilor. Astazi, la sfintirea unei biserici se pun sfinte moaste de martir in piciorul sfintei mese.

Din secolul al IV lea, Imparatul Constantin cel Mare da libertate crestinilor prin celebrul Edict de la Milano din anul 313. Persecutiile au incetat, crestinilor li s-au inapoiat averile confiscate, au fost eliberati din inchisori, au fost primiti in functii inalte in stat. Cu toate acestea,  după 313 au mai fost persecuţii dar razlete, în timpul lui Liciniu (308-324) si Iulian Apostatul (361-363). Se spune că la Sinodul I Ecumenic din 325, convocat de împăratul Constantin, erau prezenţi foarte mulţi oameni care trecuseră prin persecuţii; unii aveau un ochi scos, alţii aveau cicatrice în obraz, alţii aveau câte un genunchi anchilozat pentru rănile suferite.

De acum inainte, ei isi pot construi in libertate locasuri de inchinare. Insisi imparatii Constantin cel Mare si mama sa Elena construiesc biserici crestine in marile orase: Ierusalim (peste Sfantul Mormant), Betleem (peste locul nasterii lui Hristos), Constantinopol (noua capitala a Imperiului Bizantin, oras construit de Imparatul Constantin cel Mare), Roma (vechea capitala a imperiului), etc.

Puteti descarca textul de mai sus de aici:

WORD locasurile-de-cult-ale-crestinilor

PDF locasurile-de-cult-ale-crestinilor

Carti interesante despre BISERICA gasiti AICI.

Read more »

Posted in: Clasa a 10 a,Exprimarea invataturii crestine clasa a 10 a,Locasurile de cult ale crestinilor

Clasa a 11 a - Elemente de iconografie

În iconografia bizantină, culoarea, care nu este doar un element decorativ, joacă un rol foarte important. Dacă arta - aşa cum afirma M. Quenot - poate prelua ştafeta cuvintelor când acestea se împiedică în faţa inexprimabilului, atunci e de la sine înţeles că-n domeniul picturii culorile au rolul esenţial. Prin asocierea lor, icoanele ajung să traducă, dincolo de realitatea obiectului, un mesaj profund, spiritual, perceput prin inconştient.

Deşi adesea decurge din tradiţie, alegerea culorii în realizarea icoanelor se supune în mare măsură semnificaţiei simbolice, de unde unii au înţeles o constrângere pentru artist, care nu va putea să dea frâu liber propriei sale fantezii. Se cunoaşte utilitatea „canoanelor“ în realizarea unei icoane, însă prin acestea nu se înţelege că iconarul este îngrădit. Şi adesea, în istoria picturii bizantine, s-a putut vedea cum culoarea lua naştere în contextul lucrării. Dacă pentru fizicieni, culoarea este doar o radiaţie cu o anumită lungime de undă, pentru iconari culoarea este un limbaj, şi încă unul extrem de variat cu înţeles spiritual în faţa căruia, uneori, cuvintele rămân sărace.

Ce culori se folosesc în icoane

Trei vopsele - albastrul, galbenul şi roşul - amestecate, pot da milioane de tonuri care au fiecare în parte caracteristici diferite, precum luminozitatea şi saturaţia. Printre cele mai utilizate culori în realizarea icoanelor sunt: albul (care nu este cu adevărat o culoare, ci corespunde totuşi sumei tuturor culorilor, dacă sunt culori-lumină), albastrul, roşul şi purpuriul, verdele, galbenul şi auriul sau negrul.

Ce „spun“ culorile

Johannes Itten spunea că „secretul cel mai adânc şi cel mai esenţial al acţiunii culorilor rămâne nevăzut chiar şi pentru ochi şi că nu poate fi contemplat decât prin inimă. Esenţialul scapă formulelor“.

Pornind de la studii de caz, semnificaţiile culorilor utilizate în realizarea icoanelor sunt numeroase. Eugen Trubeţkoi scria pe la 1916 că „paleta“ semnificaţiilor culorilor icoanei „este tot atât de infinită ca şi câmpul natural al culorilor care pot fi văzute pe cer“. Aflat în strânsă legătură cu celelalte simţuri, ochiul percepe tonuri calde sau reci, culori aspre sau catifelate, uscate sau delicate, sau fade, fiecare cu simbolistică proprie.

Albul se asociază cu lumea dumnezeiască, curățenia, nevinovăția și uneori cu ceea ce Biserica numește lumina necreată, arătată de Mântuitorul la schimbarea la față lui Petru, Iacov si Ioan. În primele secole, botezul se numea „luminare“. Noul botezat îmbrăca veşminte albe, ca semn al naşterii la o viaţă adevărată. Albul a devenit prin Creştinism culoarea Revelaţiei, a Harului, a Teofaniei. Albe sunt veşmintele Domnului nostru Iisus Hristos în icoana Învierii. De asemenea, albe sunt veşmintele lui Lazăr în icoana învierii sale de către Mântuitorul. Albul se foloseşte în icoane plecând şi de la cuvântele Sfântului Evanghelist Ioan: „păcatele voastre se vor face albe ca zăpada“.

Albastrul, culoarea cerească prin exelenţă simbolizează în icoane smerenia tăcută. Albastrul abundă în iconografie, fiind des utilizat pentru mantia Pantocratorului, pentru veşmintele Sfintei Fecioare şi ale Sfinţilor Apostoli. Un exemplu interesant în acest sens este şi albastrul folosit de Rubliov în icoana Sfintei Treimi.

Roșul este una dintre cele mai folosite culori în icoane. Această culoare a căldurii, pasiunii, iubirii, a jertfei, frumuseții (în slavonă cuvântul care redă frumosul și roșul este același), viața și energia de viață-dătătoare, și din acest motiv roșul a devenit și un simbol al Învierii, al victoriei vieții asupra morții. Dar în același timp este și culoarea sângelui și a chinurilor și culoarea Jertfei Mântuitorului. El poartă o purpură, care semnifică sângele Lui vărsat pentru noi toți. Este de asemenea folosit în îmbrăcămintea martirilor, al căror sânge hrănește Biserica, la mantia Sfântului Arhanghel Mihail şi a serafimilor. Roşul poate să însemne deopotrivă egoism, ură, orgoliu luciferic şi, prin extensiune, focul iadului. Uneori icoanele au un fundal roșu, ca simbol al sărbătoririi vieții veșnice.

Purpura este culoarea imparateasca fiind rezervată celor mai înalte demnităţi, la bizantini aceasta fiind culoarea celei mai înalte demnităţi. Cu excepţia ceremoniilor religioase, când apărea în veşmânt alb, împăratul purta veşminte de purpură. Citim de asemenea în Scriptură pasajul în care Daniel primește haină de purpură drept răsplată, iar în pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, bogatul era îmbrăcat tot în purpură.

Deşi există un puternic contrast din punct de vedere spiritual între roşu şi albastru, aceste culori creează o armonie deplină. Putem vedea aceasta atunci când Maica Domnului este reprezentată având un veşmânt roşu (omenesc) peste mantia de culoare albastră (simbol al naturii divine, pentru că a purtat în ea pe Fiul lui Dumnezeu).

Verdele semnifică vegetația pământului, fertilitatea în sens general, tinerețea, nădejdea prospețimea și regenerarea spirituala. Este adesea folosit în îmbrăcămintea martirilor. Vechii iconografi au pictat pământul verde pentru a arăta de unde începe viața – precum în scenele Buneivestiri sau ale Nașterii Domnului. Este în mod frecvent culoarea profeţilor şi a Evanghelistului Ioan, vestitorii Duhului Sfânt.

La creştini, galbenul şi aurul simbolizează viaţa cea veşnică şi credinţa, dar înainte de toate, Îl simbolizează pe Hristos Însuşi: Soarele, Lumina, Răsăritul, „Lumina oamenilor“, aşa cum spunea Sfântul Evanghelist Ioan. Ca şi în cazul roşului, şi aurul prezintă o ambivalenţă: aurul-culoare, simbol al soarelui, se deosebeşte de aurul-monedă, simbol al corupţiei.

Auriul simbolizează lumina dumnezeiască. Cuvântul evreiesc aour, care înseamnă lumină, este similar cuvântului latin aurum, care înseamnă aur, și care în India este considerat un mineral al luminii. grecii spuneau că dacă cineva excela în oratorie, el avea o gură de aur. (Sf. Ioan Gură de Aur). Dacă aurul simbolizează lumina, putem vedea consecințele acestui fapt în modul în care auriul este folosit în iconografie, în fundal, sau aplicat obiectelor ori persoanelor. Aurul nu este o culoare întâlnită în natură, astfel încât fondul aurit al icoanei creează un spaţiu unde trupurile nu mai trebuie să se conformeze elementelor din peisaj sau de arhitectură, astfel că, eliberate de ceea ce este pământesc, ele sunt spiritualizate.

Cafeniul/maroul, culoare a solului, a gliei, rezultă din combinaţia roşului cu albastru, verde şi negru. Icoanele sunt pline de nuanţe de cafeniu - ocruri - simbol al smereniei, al sărăciei materiale. Este culoarea mantiei călugărilor care devin „pământul cel bun al lui Dumnezeu“.

Ca şi albul, negrul înseamnă absenţa luminii sau suma tuturor culorilor. Biblia vede în culoarea neagră noaptea originilor care precede creaţia. Folosit în icoane, negrul veşmintelor călugărilor şi preoţilor simbolizează renunţarea la deşertăciunea lumii, condiţie a vederii luminii dumnezeieşti. De asemenea o ambivalenţă: fiindcă viaţa se stinge fără lumină, pe icoanele judecăţii din urmă, cei osândiţi sunt zugrăviţi în negru. Diavolii, la rândul lor, sun zugrăviţi în negru. Peştera din icoana Naşterii este neagră, la fel este şi mormântul lui Lazăr, peştera de sub cruce şi iadul din icoana Învierii.

Portocaliul e semnalul lucrării Duhului Sfânt într-o formă inteligibilă parțial pentru simțuri.

Rozul e trecerea de la moarte la viață, de la virtual la actual, este bucuria învierii însămânțate în natura umană denaturata de păcat, bucurie din care se împărtășește întreg cosmosul, așa cum toată zidirea văzută a suferit avarii ontologice uriașe după căderea umanității din har.

Schita tablei

Alb - lumea dumnezeiască, curățenia, nevinovăția

Albastru - smerenia tăcută

Rosu - culoare a căldurii, pasiunii, iubirii, a jertfei, frumuseții

Purpura – culoare imparateasca

Verdele - vegetația pământului, fertilitatea în sens general, tinerețea, nădejdea, prospețimea și regenerarea spirituala

Auriul - lumina dumnezeiască, viaţa cea veşnică şi credinţa

Maroul - smerenia, al sărăcia materiala

Negrul - renunţarea la deşertăciunea lumii, absenta luminii

Portocaliul - semnalul lucrării Duhului Sfânt

Rozul - trecerea de la moarte la viață, de la virtual la actual, bucuria învierii

Surse:

http://ziarullumina.ro/limbajul-icoanelor-63004.html

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=14948

https://calindragan.wordpress.com/2009/05/20/despre-culorile-icoanelor/

Tot materialul de mai sus il puteti descarca de aici:

WORD semnificatia-culorilor-in-pictura

PDF semnificatia-culorilor-in-pictura

Mai jos aveti cateva sugestii de carti:

Despre cinstirea Sfintelor Icoane - Abu Qurra

Hierotypos. Teologia Icoanei Dupa Sfintii Parinti - Georgios Kordis

Calauziri in lumea icoanei - Leonid Uspensky , Vladimir Lossky

Alte multe carti despre icoane gasiti aici.

Read more »

Posted in: Clasa a 11 a,Elemente de iconografie,Exprimarea invataturii crestine clasa a 11 a,Prof. Iordachescu Constantin

Clasa a 9 a - Tinerii si Mass Media

Dumnezeu l-a lasat pe om cu vointa libera si cu ratiune. Aceasta din urma il ajuta pe om distinga binele de rau, utilul de nefolositor, frumosul de urat. Oamenii sunt persoane. Dumnezeu este intreit in Persoane. Este fireasca comuniunea dintre persoane. Iar aceasta comuniune se realizeaza prin comunicare, prin dialog. Un mijloc de comunicare este rugaciunea - dialogul omului cu Dumnezeu. Un mijloc de comunicare este si dialogul dintre oameni.

Un mijloc de comunicare mai modern il constituie Mass Media.

Mass-Media ne ofera informatii. Informatiile insa pot fi adevarate sau false, utile sau nefolositoare.

In ce masura oare Mass-Media ne ofera noua informatii utile si adevarate?

De obicei pe prima pagina a ziarilor sunt stiri de genul: Politicianul X a injurat vedeta Y sau Cutaresc a inselat si-a inselat sotia, etc. Aceste informatii pot fi ele adevarate insa sunt complet nefolositoare. Ce imi foloseste sa cunosc eu aceste amanunte, sa imi incarc mintea si sufletul cu ale probleme. Oare nu imi sunt suficiente ale mele si ale familiei mele?

Cum procedeaza Media?

Ia un subiect si il dilata, il imbraca intr-un ambalaj comercial si ni-l ofera noua pe tava. Cheama in studio niste "experti" : politicieni, sociologi, psihologi, comentatori politici, etc. Joaca un "ping-pong" cu cuvinte care mai de care mai aspre si mai jignioare pentru a crea un "show" adica specatacol. Intr-adevar ei sunt doar niste actori care fac un spectacol! Dupa scandal merg linistiti la o bere multumiti de banutii care le-au intrat in buzunar, iar televiziunile multumite de raitingul realizat. Fireste ca la un moment dat, publicul se satura de aceste certuri si se orienteaza spre altceva. Scazand raintingul, televiziunile abandoneaza subiectul lasandu-l de cele mai multe ori nerezolvat si se reorienteaza spre alte tam-tamuri. Prin urmare Media ne ofera cadou un mar frumos la vedere dar extrem de putred pe dinauntru. Ne bucuram de el, dar nu avem ce face cu el! Daca il vom manca, ne vom vatama cu siguranta!

Televiziunea si creierul uman

Creierul uman este format din doua emisfere: emisfera stanga si emisfera dreapta.

Emisfera stanga se ocupa de partea logica, rationala. Ea ajuta pe om sa isi dezvolte un vocabular mai deosebit. Ajuta pe om sa inteleaga multe lucruri care tin de gandirea si studiul stiintific. Te ajuta sa intelegi multe lucruri, sa le aprofundezi sa faci conexiuni intre ele.

Emisfera dreapta tine de imaginatie. Percepe imaginea o analizeaza: ce culori are, ce reprezinta imaginea. Inregistreaza sunetele si emana emotiile, sentimentele. Spre exemplu: Vezi pe cineva si spui: ce frumos e imbracat omul acesta! Are cravata rosie si costum negru. Imi e simpatic.

Oamenii de stiinta au analizat efectele televiziunii asupra mintii umane inca de prin anii 1960-1970. Ei au constatat un lucru extraordinar foarte ciudat:

In momentul in care omul priveste la televizor functioneaza doar emisfera dreapta. In mod normal cand esti treaz lucreaza ambele emisfere fiind intr-o stransa armonie una cu alta. Emisfera dreapta in mod normal functioneaza singura doar in timpul somnului si a hipnozei. Cand cineva te hipnotizeaza iti impune anumite ganduri si dorinte pe care netrecandu-le prin emisfera stanga, le vei accepta fara sa vrei ca bune. Acest lucru se intampla si in timpul vizionarii TV. Omul intra intr-o stare de hipnoza si accepta informatia care i se da drept buna. Actorii "experti" de care am vorbit mai sus vor constitui "garantia" ca informatia ar trebui sa fie adevarata si vrednica de urmat.

Prin urmare, televiziunea spune oamenilor:

• ce sa gandeasca si cum sa gandeasca
• ce sa manance
• ce medicamente sa ia
• cu ce sa se imbrace
• cum sa se comporte
• ce sa faca sa fie fericiti

Problema fericirii

Foarte des discutata sub diverse forme mai direct sau mai indirect este problema fericirii oamenilor. Ce sa faca omul ca sa fie fericit?

Media prezinta oamenilor drept modele vrednice de urmat, asa zisele "vedete". Ele isi povestesc viata lor "fericita". Cadrele in care sunt filmate sunt foarte semnificative: in discoteci, in locuri exotice, pe langa o masina luxoasa, cu oameni bogati, mereu razand si zambind.

Pana si Reclamele se folosesc de termenul acesta de fericire! Mai intai prezinta un om trist care "descopera" pastila magica. O inghite, apar niste cerculete colorate in locul durerii care dispare ca prin farmec. Deodata avem un om fericit, zambitor. Concluzia: Daca vrei sa fii fericit, sa scapi de problema ia pastila X. Deci asociaza fericirea cu anumite produse fie ele medicamente, sau imbracaminte sau alimente, etc. Cu toate ca de multe ori realitatea este chiar contrara.

Sa revin la "vedete". Televiziunea ni le prezinta mereu fericite, dar realitatea este alta. Sa luam un caz concret: Madalina Manole. A aparut intr-o emisiune fericita: s-a maritat. Apoi in alta emisiune iar era fericita: avea primul copil cu sotul care il iubea foarte. Insa in alta emisiune aflam cu stupoare: Madalina s-a sinucis! Pai cum? Nu era fericita?!

Catalin Botezatu a facut mai demult o afirmatie de genul: "Am de toate. Imi permit orice, dar nu sunt fericit! Simt ca imi lipseste ceva!"

Multi oameni au de toate, dar nu au fericire. In psalmul 20 de la utrenie, Psalmistul David spune: "ei se lauda cu carutele lor, altii cu caii lor, dar noi ne laudam cu numele Domnului Dumnezeului nostru! Acestia au cazut, iar noi ne-am ridicat si ne-am indreptat!"

Astazi nu se mai lauda nimeni cu cai si carute, insa se lauda cu masini cu cai putere, cu vile si cu bani multi cu care cred ca pot cumpara lumea. Dar pe Dumnezeu nu-L poti cumpara! Cei care se incred in banii lor, "au cazut". Au cazut de la Dumnezeu si de multe ori cad in pacate grele cum ar fi deznadejdea care duce la sinucidere.

Golul din sufletul omului este lipsa lui Dumnezeu din viata omului, este strigatul disperat al unui suflet chinuit de o foame duhovniceasca. Daca trupului ii dam sa manance si sa bea, si sufletul are nevoie de hrana. Sufletul e de la Dumnezeu si la Dumnezeu se va intoarce, la Cel ce l-a dat. Iar odihna si hrana sufletului este numai la Dumnezeu, este harul lui Dumnezeu, este comuniunea cu Dumnezeu prin rugaciune. Asta ii lipseste omului contemporan: comuniunea cu Dumnezeu.

Ori acest lucru il produce Media prin toate mijloacele ei: il rupe pe om de Dumnezeu si il uneste cu un sistem care vrea sa ii aduca rezolvari la toate problemele lui existentiale. Ii ofera omului un surogat, care nu poate sa tina locul lui Dumnezeu.

Media il recreaza pe om! Media il reseteaza pe om.

Sa vorbim de efectele negative ale televiziunii. Cazuri concrete.

Oamenii de stiinta recomanda parintilor sa nu lasa copii deloc in fata televizorului si calculatorului cel putin pana la varsta de 5-6 ani. De ce? Pentru ca in aceasta perioada se dezvolta creierul uman. Ori in momentul in care copilul este "abandonat" in fata televizorului si emisfera stanga (partea care se ocupa cu logica, stiinta, ratiunea) nu functioneaza, atunci creierul nu se mai dezvolta normal.

Iata un caz concret si real: Doi soti au divortat. Acestia aveau impreuna doi copii. Tatal a luat un copil iar mama celalalt copil. Mama lucrand foarte mult, a dat copilul in grija unei bone. Bona lasa copilul in fata televizorului foarte mult deoarece statea cuminte si ii usura foarte mult munca. Mama copilului nu a reactionat, ci a considerat acest lucru drept pozitiv. Gandea ea, ca privind la televizor, copilul ei va dobandi foarte multe cunostinte pe care un alt copil nu ar avea de unde le culege. Copilasul a ajuns la scoala in clasa 1. Totul a decurs bine pana in clasa a IV-a cand a intervenit declinul. Copilul nu se putea concentra la ore si nu facea fata cerintelor. Ce se intampla? Din clasa a IV-a copii incepeau sa isi foloseasca mai mult emisfera stanga, li se cerea mai mult ca ei sa judece lucrurile, sa faca conexiuni. Ori acest copil, neavand dezvoltata emisfera stanga nu facea fata. Copilul a crescut tot in fata televizorului si a calculatorului de care nu se mai putea desprinde. Chiar daca mama incerca sa il "rupa" putin din lumea virtuala, copilul devenea violent. Ajuns mare, copilul nu s-a putut adapta in societate. Nimeni nu l-a angajat, nu si-a intemeiat o familie, s-a ingrasat de prea mult sedimentarism.

Multe cazuri de acest fel sunt peste tot in lume, nu numai la noi in tara. Copii nu se mai pot concentra la lectii, nu mai pot retine ce invata. Gandul le e numai la calculator. Dependenta de televizor si de net a devenit ca un fel de drog. Cand mergea cu preotul cu ajunul prin casele oamenilor deseori gaseam copii la calculator. Le zicea preotul:

- Ridicati-va si va inchinati si voi!

Si nu se ridicau imediat, iar daca se ridicau, ochii le fugeau numai la ecran.

Noi am eliminat televizorul din casa de 7 ani. Acum cand mergem in alte case si vedem televizorul deschis observam mult mai clar tendinta oamenilor casei. Nu prea poti purta un dialog cu cineva atata timp cat e televizorul deschis. Gazda de cele mai multe ori e mai atenta la ce se intampla la televizor decat la musafir. Nu e normal! Cand vorbesti cu cineva trebuie sa te uiti spre el sau in ochii lui, nu sa te uiti pe aiurea. E lipsa de respect. Iata cum afecteaza televizorul si calculatorul relatiile interumane sociale.

S-a facut un studiu pe doua categorii de oameni: o categorie care se uita cel putin 4 ore la televizor (telespectatori fideli) si o categorie care se uitau ocazional maxim 2 ore pe zi. Concluzia a fost urmatoarea: Telespectatorii fideli erau ferm convinsi ca traiesc intr-o lume foarte violenta si ca ei oricand pot fi supusi unei agresiuni fizice. Cealalta categorie de telespectatori nu erau de aceeasi parere. Violenta e de cand e lumea. Nu vedeau un pericol atat de mare in jurul lor.

Prof. Iordachescu Constantin

PS: Va recomand niste carti exceptionale in care se prezinta cu argunte stiintifice care sunt influentele reale ale televizorului si calculatorului asupra psihicului si a mintii. Aceste carti sunt semnate de dl. Virgiliu Gheorghe.

Le puteti comanda accesand titlul cartii.

Revrajirea lumii sau de ce nu mai vrem sa ne desprindem detelevizor

Stiinta si razboiul sfarsitului lumii. Fata nevazuta a televiziunii

Pornografia - maladia secolului XXI

Read more »

Posted in: Clasa a 9 a,Crestinismul si provocarile lumii contemporane clasa a 9 a,Prof. Iordachescu Constantin,Tinerii si Mass Media