miercuri, 13 iulie 2016

Sf. Ap. Petru și Pavel. Fișă de lucru. Programa Veche

Sf. Ap. Petru și Pavel (fișă de lucru) - clasa a IV-a. Programa Veche. Fișa se poate folosi și la orele de cateheză ale diferitelor programe „Alege Școala”, „Hristos împărtășit copiilor” sau în cadrul cercului de religie. Fișa se găsește aici: http://docdro.id/7zNogCF
 „Sfântul Apostol Petru a fost frate cu Sf. Apostol Andrei. La naștere a primit numele de Simon. Împreună cu fratele său, practicau pescuitul pe Lacul Ghenizaret. Întâlnindu-l pe Mântuitorul, a lăsat toate și a devenit ucenicul Lui. A fost alături de Domnul în întreaga Sa activitate, fiind martor al tuturor minunilor săvârșite de Iisus. Domnul Iisus i-a schimbat numele în Petru. A murit la Roma răstignit pe cruce cu capul în jos”.
 
Bibliografie

1.      ***Sfinții, prietenii noștri, vol. I. Viețile sfinților sărbătoriți în lunile ianuarie-iulie însoțite de planșe de colorat și activități practice, ediție îngrijită de Ioana Hașu cu ilustrații de Luminița Pal, ed. Agaton, Făgăraș, 2014.
2.      ***Trăirea învățăturii de credință. Activități didactice pentru ora de religie creștin ortodoxă - clasa a IV-a, ed. Partoș, Timișoara, 2013.
3.      Chiagă, Preot prof. Adrian, Chiagă, Cristina, Să învățăm Religie. Culegere de jocuri și exerciții creștin-ortodoxe, clasele I-IV, ed. Andreas, București, 2013.
4.      Muha, Camelia, Mocanu, Elena, Religiei. Caiet pentru elevi: clasa a IV-a, ed. Sf. Mina, Iași, f.a.
5.      Nechita, Pr. Dr. Vasile, Pârâială, D. Dumitru, Pârâială, Bogdan-Dimitrie, Pârâială, Cristian-George, Caiet de Religie – auxiliar pentru elevi – clasa a IV-a, Euristica, Iași, 2008.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | Best Buy Printable Coupons